A noua editie a Proiectului "Vreau o Carte!" merge la Darasti-Vlasca :)

Nici nu prea stiu de unde sa incep sa depan firul, mi-am luat timpul necesar sa se aseze totul. Am dus cateva sute de carti frumoase, dorite si asteptate cu nerabdare de niste copii minunati. Am si zabovit putin cu piticii de pregatitoare si voinicii de a IV-a, le-am citit putin, apoi i-am ajutat sa scoata la lumina propriul talent de povestitori. In final, s-au distrat grozav ilustrand impreuna lumea pe care tocmai o inventasera. Ar fi multe de spus, dar o sa ma opresc la cateva, care sper sa va ramana in minte:

- Copiii sunt extraordinari - creativi, isteti, sufletisti, gata sa intre in joc si sa-si lase imaginatia sa zburde. Asta e potentialul lor, care nu e ajutat cu nimic de infrastructura educationala existenta. Ei iubesc sincer cartile, se bucura din suflet de ele. Cand am intrat la cei de a IV-a, mai aveam cu mine o sacosa cu carti in plus, gandindu-ma sa le las la biblioteca. Nu ceva deosebit, volume de literatura clasica din colectii gen Adevarul si cateva enciclopedii. Au fost atat de atrasi de ele cand le-au vazut si m-au intrebat daca nu le mai pot da si dintre ele. Sigur ca nu am putut rezista, le-am impartit intre ei si m-am bucurat de bucuria lor. Si nici nu mi-a parut rau ca nu le-am lasat la biblioteca, pentru ca biblioteca lor este o simpla vitrina veche, aproape goala, care sta pe hol (o puteti vedea in imagini). Am contat pe bunavointa lor sa faca schimb si sa si le imprumute intre ei. Din pacate, pentru mai mult nu exista buget si posiblilitati, in ciuda eforturilor cadrelor didactice, care fac tot ce pot pentru ei (efort prin care am si ajuns in scoala lor).

- Pentru cei de pregatitoare, o carte noua e ca o jucarie noua - li se aprind ochisorii cand o primesc, nu s-ar satura niciodata de povesti, daca ar fi cineva langa ei sa le citeasca. Daca acesti copii ar continua sa creasca cu carti in jurul lor, multi nu le-ar mai lasa din mana. Imaginati-va insa ce senzatii m-au incercat atunci cand doamna profesoara care ma insotea mi-a povestit cu tristete ca de Ziua Lecturii, a rugat elevii sa aduca de acasa cartea lor preferata si dintr-o clasa, doar vreo 3 copii au adus cate o carte, pentru ca restul nu aveau niciuna acasa. Au fost, printre copiii carora le-am oferit carti, unii care au primit prima carte proprie din viata lor.

- La putin timp dupa ce am vizitat aceasta scoala, intamplarea m-a adus si intr-o clasa primara a unei scoli private. Mi s-a strans sufletul, pentru ca acolo erau de toate cate are un pui de om nevoie pentru a prospera. Copiii de scoala publica de la Darasti nu aveau mai putin potential decat cei din Bucuresti de la privat, nu aveau mai putina minte sau imaginatie, nu erau mai putin draguti sau cuminti, dar diferenta de conditii era de la cer la pamant si asta se vedea, bineinteles, in felul de a fi al micutilor. Se vede din avion acolo unde accesul la informatie, tehnologie, cultura si carte e mai bun, bugetul pentru dotari e mai generos si de ce sa nu recunoastem, si sprijinul material, intelectual si emotional pe care familia are resurse sa-l ofere, la randul sau, e mai mare. Se citeste in vocabularul si discursul copiilor, in gama de cunostinte pe care o au, in increderea cu care vorbesc si curajul de a fi ei insisi. Si mi se pare cumplit de nedrept cat potential se pierde si cati copii speciali scapa printre crapaturile unei societati sarace, abrutizate si nepasatoare...

Dragilor, m-am lungit mult si cu o senzatie dulce-amara, de bucurie ca am putut face ceva pentru acesti copii si inima grea ca piatra de moara pentru toate cate le merita si de care nu se vor bucura niciodata. Sansa lor e ca noi toti sa facem mai mult, sa cerem mai mult, sa ne infuriem mai mult si sa nu mai lasam cultura si educatia publica din tara asta sa fie presul de picioare al tuturor impostorilor si hotilor, care le conduc cinic, in ciuda celui mai profund dispret pe care il au fata de ele.Multumim din tot sufletul, ca de obicei, tuturor celor care ne-au sprijinit si au facut aceasta actiune posibila. In voi e speranta si increderea noastra ca daca sistemului nu-i pasa, noi, cetatenii, ne putem uni si fara el, si in ciuda lui, si ne putem sprijini copiii acolo unde statul ii dezamageste. Iar apoi, vazand asta, poate din ce in ce mai multa lume se va uita mai critic la cei alesi, pentru ca vor intelege cat de mult se poate, de fapt, realiza cu cat de putin, daca exista doar vointa de a face ceva.